Hashtag-urile nu au murit. Doar s-au mutat din algoritm în poziționare.

blank

Roxana Hurducas

Hashtag-urile nu au murit. Doar s-au mutat din algoritm în poziționare.

Zilele trecute mi-am căutat propriul nume pe Google – este un exercițiu pe care îl fac constant, pentru a observa dacă și cum se modifică indexările.

Un detaliu mi-a atras atenția.

În lista de rezultate apărea o postare LinkedIn, iar în snippet-ul generat de Google erau vizibile hashtag-urile din postare – #branding #brandstrategy #B2B #marketing #howto. Mai exact, hashtag-urile pe care le folosesc constant pe profilul meu personal.

Hashtagurile Nu Au Murit. Doar S Au Mutat Din Algoritm In Pozitionare

Nu era vorba despre un artificiu de distribuție, ci despre conținut public indexat. Google a extras acele etichete și le-a afișat ca parte din descrierea rezultatului.

Hashtag-urile nu mai au forța pe care o aveau în algoritmul LinkedIn, ele nu mai sunt motor de distribuție. Eu le folosesc în continuare ca instrumente de poziționare – BrandingBrand StrategyB2BMarketing și How To sunt etichetele pe care le asociez intenționat conținutului pe care îl creez.

Google le-a indexat și le-a asociat numelui meu, extinzând această poziționare dincolo de LinkedIn. Bravo, Roxana! 😎

Google construiește o identitate despre tine, chiar dacă tu nu o construiești conștient

Pentru Google, hashtag-urile sunt semnale semantice. Dacă un nume apare constant în asociere cu anumite concepte, motorul de căutare începe să lege acele concepte de persoana sau compania respectivă.

Am scris aici despre cum repetiția creează asociere, iar asocierea creează poziționare.

Întrebarea este: cu ce vrei să fii asociat(ă)?

Hashtag-urile: ce au fost, ce au devenit și de ce încă contează

În perioada 2016-2020, pe LinkedIn, hashtagurile funcționau ca instrument de distribuție. Dacă foloseai #logistics sau #transport, postarea putea ajunge în feed-ul celor care urmăreau acel hashtag.

Evident, au apărut și „rețetele succesului”: 3-5 hashtag-uri, 10 hashtag-uri, puse la început sau la final, combinate cu hashtag-uri populare etc.

În timp, algoritmul LinkedIn s-a modificat. Distribuția este influențată astăzi mult mai mult de: relevanța pentru rețea, early engagement, timpul petrecut pe postare, relația dintre autor și audiență.

Hashtag-urile nu au dispărut, dar nu mai sunt acceleratorul principal de reach. Astăzi, ele funcționează diferit, ca etichetă tematică, instrument de coerență, poziționare și, iată, ca semnal semantic pentru motoarele de căutare.

Pentru Google, hashtag-ul este pur și simplu un cuvânt-cheie vizibil, marcat clar în structura paginii. Dacă îl repeți constant în asociere cu numele tău sau al companiei tale, devine parte din identitatea ta digitală.

Problema nu este că hashtag-urile „nu mai merg”, ci că majoritatea companiilor le folosesc fără intenție.

“Și cu ce mă ajută asta pe mine, domnișoară?

Puține companii își caută propriul nume pe Google dintr-o perspectivă strategică. Majoritatea caută tarife, licitații, concurență, legislație, și mai puțin „Ce spune Google despre mine?” Dar pentru un client nou, un potențial partener sau un investitor, Google este adesea primul filtru de credibilitate – înainte de call, ofertă sau întâlnire.

Google nu afișează doar cifra de afaceri sau date oficiale – afișează și asociere semantică. Iar dacă numele companiei tale apare constant în context de crize, litigii, reclamații, conflicte,

Google învață asta. Iar dacă apare constant în context de expertiză, tehnologie, eficiență, claritate strategică, leadership, Google învață și asta.

Motoarele de căutare nu emit opinii, ci reflectă consistența (sau lipsa ei!)

Poziționarea nu mai este doar în piață. Este și în index.

Brandul tău nu mai este doar ce spui tu în prezentări comerciale, pe website sau în social media, ci și ce înțelege Google despre tine. Iar Google învață din interviuri, apariții media, postări publice de social media, comunicate, articole, și, da, hashtaguri.

Multe companii comunică fragmentat: astăzi despre un camion nou, mâine despre recrutare, poimâine despre un contract câștigat. Nu există teritoriu clar. Iar când nu există teritoriu clar, Google nu poate construi o asociere clară.

Ce ai repetat suficient de des încât Google să învețe despre tine?

În concluzie, hashtagurile nu mai sunt un canal de distribuție, ci de poziționare în index. Iar indexul nu uită, și nu iartă.

Mini-framework: Cum alegi 5 hashtag-uri strategice pentru brandul tău

Păi dacă am zis că hashtag-urile nu mai sunt despre reach, ci despre asociere semantică, înseamnă că ele trebuie alese strategic, nu intuitiv. Asta înseamnă că nu alegi ce e popular, nu alegi ce folosesc alții, nu alegi ce sună bine. Alegi ce vrei să țină minte piața și indexul Google.

Uite cum să faci asta, concret:

1️⃣ Pleacă de la poziționarea de brand, nu de la social media

Pentru ce vrei să fie cunoscut brandul tău? Notează 3-5 concepte care definesc direcția ta strategică. Nu servicii, nu produse, ci direcție. De exemplu:

 • digitalizare

 • eficiență operațională

 • leadership

 • strategie

 • optimizare

 • siguranță

 • inovație

 Acestea devin nucleul.

2️⃣ Evită formulările prea generice

 #business sau #success nu construiesc poziționare.  Sunt prea generice, prea difuze, prea folosite.

Un hashtag strategic este:

 • suficient de clar

 • suficient de specific

 • suficient de repetabil

 3️⃣ Construiește coerență prin repetare

În poziționare, puterea stă în consecvență, nu în varietate. Dacă astăzi folosești #strategie, mâine #consulting, poimâine #growth, apoi #innovation, fără un fir comun, nu construiești asociere.

 Alege 3, maximum 5 și folosește-le constant. Google o să învețe.

 4️⃣Aliniază hashtagurile cu conținutul real

Nu poți ocupa o direcție doar declarativ.Cu alte cuvinte, poziționarea este o promisiune pe care trebuie să o onorezi cu fapte, 

Dacă folosești #leadership, dar postezi doar anunțuri operaționale, apare disonanță. 

5️⃣ Gândește pe termen lung

Întrebarea nu este: „Ce hashtaguri mă ajută azi?”, ci „Ce concepte vreau să fie asociate cu numele meu peste doi ani?”

Cum aplicăm asta la DRIVION

La DRIVION folosim constant #transport #logistica #B2B #marketing pentru că ele definesc intersecția în care operăm.

#transport și #logistica marchează industria în care avem experiență directă și în care construim poziționare pentru clienții noștri. #B2B definește tipul de business pe care îl înțelegem și pentru care gândim strategie. #marketing clarifică natura intervenției noastre.

Împreună, aceste hashtaguri sunt coordonate strategice.  Repetate consecvent, spun clar unde jucăm și ce facem – pentru piață și pentru index.

Distribuie această postare

Picture of Roxana Hurducas

Roxana Hurducas

Citește și aceste articole

Resurse utile pentru companiile din transport și logistică

Acest text nu poate fi copiat.